O săptămână cu Marilyn - Cronică de film

Din păcate strădania minunatei actrițe Williams nu atinge exuberanța, sex-appeal-ul și gingășia lui Monroe, îi lipsesc aura fantastică și apariția electrizantă pe care le avea odată ce camera o filma. În orice caz, este aproape imposibil să găsești o actriță consacrată (filmul trebuie să scoată și bani nu?) care s-o poată interpreta pe Marilyn, poate actrița Jessica Chastain (Help, The Tree of Life) ar fi putut juca ambele fețe, și pe cea zburdalnică și pe cea înnegurată. Însă ce i-a ieșit lui Williams nu e decât o joacă stângace de-a Marilyn. 

Povestea regizată de  Simon Curtis decupează din istoria privată a lui Monroe o săptămână nu foarte comodă pentru divă, zilele în care filmează în Londra, The Prince and The Showgirl, alături de pretențiosul, malițiosul și nerăbdătorul Sir Laurence Olivier (interpretat extrem de fidel de Kenneth Branagh), imediat după căsătoria cu dramaturgul Arthur Miller. Sufocat și limitat de viața alături de Marilyn, Miller își ia tălpășița, iar  Colin Clark (viitorul regizor de filme dcumentare interpretat de Eddie Redmayne) tânăr asistent al lui Olivier devine confesor, sprijin, și partener de escapade inocente.

Cealaltă Marilyn, de care toată lumea se ferește și pe care o abandonează (elementul majoral al depresiei ei), își găsește parcă mai bine loc în pielea lui Williams, actriță cu o doză permanentă de gravitate și detașare, în orice rol ar juca. Vulnerabilă, nesigură și într-o permanentă căutare de afecțiune, confirmare și stabilitate, Marilyn e prinsă în cursa celebrității și a prejudecăților vremii și ale sfântului Hollywood. Însă insistența cu care se pedalează pe nefericirea ei nici nu aduce vreo noutate biografică, nici nu sensibilizează într-atât încât să trecem dincolo de fațadă.

Deși filmat elegant, acompaniat de muzică fină și cu un aer vintage de bună calitate, filmul arată ca o încropeală de amator, plină de entuziasm, intenții artistice și figuri cumsecade.