Arhitectura viciului

La etajul 1 al unei case din acelea care ascund poveşti, patru bijutieri stau aplecaţi la mese. Amestecă, toarnă, încălzesc, nituiesc. Pe pereţi, vitrine cu obiecte dreptunghiulare sau ovale, pătrate sau din linii paralele care se mişcă, altele din care ies-ţintă pietre lucitoare. Stau de vorbă cu David Sandu, designer. Să creezi bijuterie de autor nu e o disciplină clară. „La început m-a atras sculptura, am şi intrat la Universitate, apoi am făcut design şi arte decorative. Arhitectura, sculptura, bijuteria erau sub acelaşi clopot la început, într-un mod în care era importantă legătura dintre idee, compoziţie, tehnică.” A fost atras de metale de la 13 ani, în era în care frumosul era interzis. „În 1988, când m-am apucat, nu exista nicio perspectivă. Lucram cu Vlad Gherghiceanu”. Imaginaţi-vă, în acei ani, un puşti demontând împreună cu mentorul său un laminor manual, pe care l-au transportat bucată cu bucată pe drumuri diferite, în zile diferite, ca să nu fie prinşi. L-au asamblat în secret, au topit monede şi tacâmuri din arginit şi din ele au făcut lingouri, care apoi ajungeau bijuterii. N-aveau nicio perspectivă. Era beznă. Le plăcea.

În România, bijuteria de autor este pour les connaisseurs, pentru cei care s-au plictisit de comun. Ce înseamnă bijuteria ca statut social, ca accesoriu? Dar bijuteria de autor? Bijuteria de autor se cere explicată, aşa cum se cerea fotografia de autor în anii ’90.

David Sandu nu te întreabă ce măsură ai la inel, îţi spune că îl interesează doar relaţia dintre metale sau dintre metale şi purtător. „Un inel e o formă care trebuie să aibă două calităţi, dacă ne raportăm la piatră şi la purtător. Montează piatra, montează şi degetul. E un obiect autonom. Nu e important doar când este pus pe mână. Şi palma este importantă. Când o scoţi şi o pui pe masă, bijuteria clasică îşi arată truismele stupide. Bijuteria de autor pune la îndoială lucrurile acestea”. Niciodată un obiect nu l-a subjugat pe om, aşa cum o face bijuteria cu semnătură. Cere mult de la cel care o priveşte, cere cunoaştere.

David Sandu crede că a depăşit stadiul de viciu, de viciat, de creator obsesiv-compulsiv. Chiar şi-a pus problema dacă nu e depedent. E un fabricant de vicii? „Pentru alţii. Spre deosebire de deliciile tradiţionale, aici prima doză nu este gratis (râde, n.r). Pentru consumatorii înrăiţi există mari hatâruri, e o formă de posedare. Posedat sunt şi eu, dar nu înseamnă că sunt stăpânit de muze. E un imperativ.” A urmărit timp de doi ani o piatră care era prinsă în asfaltul de pe bulevardul Magheru şi a folosit-o. „Era un jad de Apuseni, o variantă de cuarţ”.

Pasiunea lui David Sandu a devenit o afacere odată cu creşterea numărului de comenzi. „M-am jucat până am descoperit că felul în care lucrezi generează esteticul. Atunci când funcţiunea primează, şi designul e corect”. Dar preţul corect? „Preţurile sunt variate, în ultimul timp s-au polarizat. A crescut numărul comenzilor de valori mari şi foarte mari. Am avut proiecte de 20.000 de euro pentru o piesă. De exemplu, un opal de foc montat în aur alb a depăşit costul unui diamant de aceeaşi dimensiune pentru că era o anomalie geologică şi gemologică. Era o piatră pentru care licitase şi Smithsonian Museum din New York. Colecţionarul a vrut-o. Şi-a făcut și asigurare pentru ea”. De curând a primit amoniţi din Siberia, formaţi pe vremea când această zonă era sub ape.  În timp, fosilele s-au transformat în metal. David Sandu le lucrează în argint şi preţul lor ajunge la 300 - 600 de euro. Designerul foloseşte şi lapis lazuli, un oxid metalic de crom fosilizat cu pirită. „Este de fapt celebrul albastru de Voroneţ”. 

Există oameni care au cumpărat tot ce era de cumpărat în materie de unicat. Pentru ei, David Sandu s-a gândit la un atelier numai pentru obiecte din platină, în care clienţii să participe la realizarea bijuteriei. „Sunt plicitisiţi de orice şi cheltuiesc oricât pe lucruri consistente”. Bărbaţii au început să poarte bijuterii, deşi sunt primii purtători, după cum zic antropologii. Bărbatul contemporan e o ţintă puternică pentru piaţa de bijuterii, mai ales că ei caută butoni de cămaşă, pandantive. Dacă devii un cumpărător de astfel de obiecte, preţul nu trebuie să fie o problemă. Cam aşa se pune problema în privinţa bijuteriei de autor. Şi în acest caz, dacă îţi place ce face David Sandu.

De-ale meseriei

David Sandu preferă argintul pentru că nu e stabil, oxidează puțin şi „interacţionează” cu cel care-l poartă.

Aurul şi argintul se prelucrează la fel. Platina e ostilă la prelucrare şi se topeşte la 2.000 de grade.

Dacă porţi două inele pe deget, cel mai puternic metal îl va „ataca” pe celălalt.

Designerul ține cursuri intensive de bijuterie în atelierul din centrul Bucureştiului. Preţul pentru 8 şedinţe este de 430 de euro.

Atelier: Smârdan 30, etaj 1, 0721.451.693/ 0723.582.599; davidsandu@davidsandu.ro

Galerie foto:

• 
• 
•