Kera Caliţa, jupâneasa de la Jariştea

„La una mie nouă sute nouă zeci şi una” îşi construieşte prima reşedinţă culinară în mahalaua Mănăstirii Antim, la răscrucea Podului Calicilor cu uliţa Gladiolelor. „Aşa a vrut semnul sorţii!” Locanta Jariştea a devenit celebră după ce Kera Caliţa (Doamna cea Bună, n.r.) i-a făcut reclamă crâşmei prin apariţii ieşite din comun, sofisticată şi extravagantă, cu lornion, ţigaretă şi pălărie cu boruri largi. Te întâmpină mereu cu zâmbetul pe buze, în rochii cu broderie specială, cu alură de cucoană de şantan.

Are un clopoţel mereu pe masă, aşa, ca să-şi cheme calfele pentru cafeluţa la ibric şi nu uită să ţină cronica Bucureştilor la zi. Seară de seară, dă spectacole de teatru în crâşma cea veche. E poetesă şi actriţă, „o băneasă a scenei”, aşa cum se autodefineşte. „Bine aţi venit în caravanseraiul Jariştea, domni, domniţe, coniţe, logofeţi şi logofetese!”, aşa îşi începe seară de seară balul Kera Caliţa.

Acum, şi-a deschis o altă reşedinţă, în inima oraşului, în Piaţa Romană, peste drum de statuia lui Brătianu. „Este loc de întâlnire al înalţilor funcţionari, al cărturarilor, o lume a poeziei, a protipendadei interbelice. Locul se cheamă Bistro Jariştea şi are la temelie metodul străbunicilor noştri: bun, ieftin, sănătos, îmbelşugat”.

De ce este extravagantă Laura Nicolau? O spune chiar ea: „50 de ani am fost sub obroc şi se cerea o explozie a spi­ritului liber. Prea mult a fost amărăciune şi-i mulţumesc Ziditorului pentru Revo­luţia de la 1989 pentru că altfel rămâneam o gos­podină ce făcea pră­jituri, o vajnică cititoare cu simţul şi cugetul ne­­dezvăluite”. „Da, am încălcat regulile obişnuitului şi plictisului, am inventat un stil al restaurantelor, un personaj de care avea trebuinţă spiritul românesc”.

Laura Nicolau trăieşte într-o poveste de sfârşit de secol XIX, însă cu mij­loa­cele de acum.

Cea mai nouă crâşmă a ei s-a deschis în casa doctorului Socrate Lalu şi a fiului acestuia, pe strada Henri Coandă 5, colţ cu Bulevardul Dacia. Aici au petrecut „soaréle şi ceaiuri” Regina Maria şi monseniorul Ghica.

Spune că din Bucu­reştiul de care s-a amo­rezat nu au mai rămas decât frânturi, „goana după deşertăciune a învins”. Cum îi vede pe bucureştenii de azi? „Cetatea Dâmboviţei îşi arată istoria şi agoniseala în locuri bântuite de oameni care ard şi ziua şi noaptea, care plâng când sărbătoresc hramurile bise­ricilor, de oameni care râd când sufletul le este pârjolit de urâţeniile trecutului”. 

Extravaganţa ei: este întotdeauna înconjurată de obiectele care nu-i lipseau unei cucoane la 1800: binoclu, tabacheră şi evantaiul. Patima ei: vechiul Bucureşti. Lupta ei: pentru o balanţă a traiului şi a legilor firescului în această lume nouă. Secretul afacerii: nu întârzie niciun ceas cu salariile şi dă prime după fapte. 

  O cucoană cu poveşti levantine 
Patroana şantanului (locantei, n.r.) s-a născut la Lehliu-Gară (Călărași), dar se stabileşte în Bucureşti de la 7 ani. După ce a absolvit liceul „Gheorghe Şincai”, Laura Nicolau a urmat doi ani de Bi­blioteconomie. Nu a profesat niciodată. Din 1980 până în 1991 a fost contabilă la „Igiena”.Are un fiu şi trei nepoţi, o colecţie impresionantă de bijuterii, o alta de pălării şi obiecte de antichitate, toate adunate într-un adevărat muzeu, în Mahalaua Tuturor Sfinţilor, pe pământurile unde Constantin Brânco­veanu îşi avea grădinile (zona străzii 11 Iunie).