Festivaluri de film la Bucureşti: B-EST

Codruța Crețulescu, Coordonator festival

„Dacă e să aleg doar trei filme din selecţia Bucharest IFF 2012, atunci să fie următoarele: We Need to Talk About Kevin, o dramă de familie aflată la limita genului horror, cu o Tilda Swinton într-o formă de zile mari; Shame, cea de-a doua colaborare Steve McQueen – Michael Fassbender, pe nedrept ignorată în lista de nominalizări la Oscar; şi, last but not least, Les géants, un Tom Sawyer belgian scris şi regizat de un prieten al festivalului, Bouli Lanners, laureat cu Marele Premiu la ediţia din 2009 pentru Eldorado.” 

We Need to Talk About Kevin
Regia Lynne Ramsay, 2011, UK/SUA, 112 min.

Tilda Swinton a fost lăsată deoparte şi anul acesta pentru nominalizările de la Oscaruri. Sigur că nu este cel mai comod, digerabil, senin şi glamoros rol al ei, însă este, cu siguranţă, unul pe care memoria afectivă nu-l poate rejecta cu una, cu două. Şi tot despre afecte este vorba şi în filmul-studiu de caz despre imposibilitatea unor răspunsuri certe, definitive şi revelatorii legate de relaţia mamă-copil. „Cu ce-am greşit de se poartă aşa?” sau „Mă va iubi copilul meu?” sunt chestionări esenţiale în viaţa hăituită şi bezmetică a unei mame disperate. Imposibilitatea unei relaţii cu fiul său, care pare a i se împotrivi încă de la primele scâncete, până la faptele oribile pentru care se simte vinovată nu găsesc răspunsul la întrebarea „Cum a fost cu putinţă?”. //  Ileana Bîrsan

Shame
Regia Steve McQueen, 2011, Franța, 101 min.

Format din planuri fixe şi lungi, pline de imagini extrem de grafice, la limita explicitului, cu dialogul redus la minimum şi cu o paletă coloristică virată în albastru-verzui, Shame reprezintă, la fel ca multi-premiatul Hunger, un studiu de personaj, tot cu Michael Fassbender (Copa Volpi, Veneţia 2011) în rolul principal, semn că Steve McQueen nu vrea să fie un simplu regizor, ci un auteur. Lăsând politica la o parte, regizorul optează pentru un subiect mai laic (dependenţa de sex care macină spiritul şi distruge trupul), al cărui protagonist nu mai stârneşte, ca în Hunger, simpatia/revolta spectatorului, ci un soi de milă amestecată cu repulsie. // Codruța Crețulescu

Les geants
Regia Bouli Lanners, 2011, Belgia, 84 min.

Les géants, cel de-al treilea lungmetraj al belgianului Bouli Lanners, a fost lansat şi premiat în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes 2011. Povestea vine direct din Mark Twain: trei puşti îşi petrec vara la casa de la ţară a bunicilor, o vară din care nu lipsesc plimbările cu barca, dormitul în cabane părăsite, intrarea prin efracţie în vile nelocuite – totul culminând cu vânzarea casei unui cultivator de marijuana. Deopotrivă film de aventuri şi coming-of-age, Les géants reprezintă un capitol aparte în cinematografia belgiană, umorul negru şi dement tipic cineaştilor din zonă fiind eclipsat de amestecul irezistibil de tandreţe şi delicateţe, cu care regizorul-scenarist îşi alintă micii protagonişti.  //Codruța Crețulescu

Dana Dimitriu Chelba, Director

„În fiecare an, B-EST încearcă să-și deschidă «porțile» într-un mod grandios – prin urmare, ediției din 2012 îi va da startul Radu Mihăileanu, prezent la București cu cel mai recent film al său, La source des femmes, aclamat de către criticii prezenţi la Cannes 2011, unde a fost lansat în premieră mondială şi adorat, deja, de publicul francez. Suntem onoraţi că în acest an președintele juriului va fi Jan Harlan, un om care şi-a legat în mod istoric numele de câteva capodopere ale celei de-a 7-a arte, precum Barry Lyndon sau The Shinning, pe care le-a produs alături de Stanley Kubrick. Cum în acest an se împlinesc 40 de ani de la lansarea Portocalei Mecanice, B-EST prezintă cele trei filme sus-menţionate într-o versiune restaurată digital, precum şi documentarele regizate de Harlan, Stanley Kubrick: A Life In Pictures și O, Lucky Malcolm!.”

Andrei Crețulescu, Director artistic

„În principiu, BUCHAREST IFF programează, în afara competiţiei, titluri de răsunet ale anului trecut, mai mult sau mai puţin premiate, aplaudate, (de ce nu?) înjurate. La ediţia 2012 mă simt foarte aproape de Red State, o satiră macabră semnată de un Kevin Smith care se crede niţel Peckinpah, lansată într-un cor de proteste la Sundance, The Murderer (aka The Yellow Sea), fabulă greu încadrabilă în regia lui Na Hong Jin, debutat în 2008 cu ultraviolentul Chaser, şi, bineînţeles, (totodată în competiţie) Toată lumea din familia noastră de Radu Jude, un titlu şi-un autor care-mi devin progresiv mai dragi.”

Red State
Regia Kevin Smith, 2011, Irlanda, 88 min.

Filmul lui Kevin Smith, situat tare departe de universul Clerks & Co., înseamnă de fapt vreo trei filme într-unul singur – un horror visceral despre trei puşti imberbi picaţi în labele unui cult sudist, un shoot’em up de la sângeros în sus, care aduce aminte de Peckinpah sau Carpenter în zilele lor de glorie, şi o satiră furibund/macabră la adresa religiei, familiei, politicii – fundamentele societăţii americane, le ştiţi. La premiera de la Sundance 2011 s-a protestat vehement – Smith presupun că s-a amuzat copios, filmul său îşi atinsese ţintele, deci, din start. Între timp, scandalul s-a mai domolit – dar chiar şi aşa, nimeni n-a avut curajul să ridice suficient în slăvi interpretarea lui Michael Parks, deopotrivă hilar şi terifiant în rolul unui predicator pentru care epitetul bolnav pare un compliment. Atenţie, film şoc – cei cu inima slabă să se gândească de două ori înainte să intre. //  Andrei Crețulescu

The murderer
Regia Hong-jin Na, 2011, USA, 157 min.

Pentru a-şi putea plăti datoriile unor mafioţi locali, un şofer de taxi acceptă o misiune sângeroasă şi încearcă cu aceeaşi ocazie să-şi recupereze soţia plecată la muncă în Coreea de Sud. Al doilea film al sud-coreeanului Na Hong Jin, The Murderer (aka The Yellow Sea) este o cursă contracronometru a unui om care pică în plasa deasă ţesută de două clanuri mafiote (chinez şi sud-coreean) şi care se află pe lista de suspecţi a poliţiei. Lungul şir de evenimente neaşteptate şi coincidenţe nefaste se transformă într-o fugă permanentă, absurdă şi frisonantă a unui vinovat fără vină (aproape!) care ţine să îndrepte lucrurile.  //  Ileana Bîrsan

Toată lumea din familia noastră
Regia Radu Jude, 2012, România, 107 min.

That joke isn’t funny anymore / It’s too close to home and too near the bone… Problema nu e neapărat ce vor spectatorii să vadă, ci, mai degrabă, cât sunt de rezistenţi – şi dacă se pot vedea pe ei înşişi acolo sus, pe ecran. Toată lumea din familia noastră, al doilea lungmetraj semnat Radu Jude (experimentul Film pentru prieteni rămâne un mediumetraj) e un film dificil/deranjant, parte exorcizare, parte satiră, un film la care râzi cu lacrimi, dar nu eşti sigur că toate lacrimile vin din râs, un film care ar trebui să zgâlţâie cumva cinemaul românesc (şi nu neapărat din cauza violenţei de pe ecran) şi care ar trebui să repună în discuţie noţiunile de familie, onoare, laşitate, agresiune, independenţă, discreţie, normalitate. La Berlin, părerile au fost împărţite (de la „prea mic” la „foarte mare”), cu excepţia complimentelor pentru Şerban Pavlu – un tur de forţă într-un rol pe muchie, cu care te întâlneşti cam o dată-n viaţă. //Andrei Crețulescu

Overview Competiție
Competiţia Bucharest IFF se axează, comme d’habitude, pe regizori aflaţi la primul sau al doilea film. Anul acesta avem cinci debuturi – Sette opere di misericordia, coproducţie româno-italiană semnată Gianluca & Massimiliano di Serio şi aplaudată anul trecut la Locarno; Sleeping Beauty, de Julia Leigh, eseu deranjant/provocator lansat în competiţia de la Cannes 2011; Submarine, de Richard Ayoade, coming-of-age şarmant şi optzecist, recent nominalizat la BAFTA; Tyrannosaur, de Paddy Considine, dramă „domestică” fără fasoane&menajamente, proaspăt câştigătoare la BAFTA; Snowtown de Justin Kurzel, poveste adevărată şi terifiantă, de o violenţă aproape insuportabilă, distinsă cu o menţiune specială FIPRESCI, anul trecut, la Cannes.

„Veteranii” sunt reprezentaţi de spaniolul Nacho Vigalondo, cu Extraterrestre – comedie de moravuri în trei personaje, pe fundalul unei (aţi ghicit!) invazii extraterestre; francezul Vincent Garenq, cu Présumé coupable – povestea adevărată a unei erori judiciare siderante şi genul de film care te face să scuipi pe prima uniformă care-ţi iese în cale; şi Radu Jude, pentru a doua oară în competiţie, cu Toată lumea din familia noastră – un titlu despre care se vorbeşte mult şi despre care se va vorbi şi mai mult, cât de curând. Şi-aşa e şi festivalul. // Andrei Crețulescu

Vezi Programul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti  

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•