[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Patricia Marinescu publicat la: 3/01/2015

Sunetul lui 2015

Sunetul lui 2015

Anul 2015 are șanse să fie unul bun, din punct de vedere muzical. Nu are rost să fac bilanțul lui 2014, pentru că aș putea să număr pe degetele de la o mână concertele bune care au avut loc în România.

Cu speranța de mai bine, și mai ales datorită celor anunțate de promoteri, 2015 se anunță electro, heavy, pop, folk și flamenco.

Unul dintre zvonurile (care pot deveni realitate) este legat de un concert în premieră pentru România: U2. Au fost găsite doar niște indicii subtile pe pagini web care anunță turneul european al irlandezilor. Până la un anunț oficial, mă rezum să trec în revistă evenimentele deja programate că vor avea loc în țară anul acesta.

The Raveonettes, 27 ianuarie, Club Control

Danezii The Raveonettes își promovează cel mai recent album, Pe'ahi, cu influențe surf rock și retro garage. Preț bilete: 50 lei (presale), 65 lei (în ziua evenimentului)

Fink, 4 februarie, club The Silver Church

Despre un concert Fink se spune că este o experiență uimitoare. Astfel, vă recomand să nu ratați ocazia. Preț bilete: 112 lei

Ravi Coltrane Quartet, 22 februarie, Sala Radio

Saxofonistul jazz Ravi Coltrane, fiul celebrului John Coltrane va veni însoțit de: David Virelles (pian), Dezron Douglas (bas) și Johnathan Blake (tobe). Concertul Ravi Coltrane de la București face parte din turneul european de promovare a albumului Spirit Fiction. Preț bilete: 85, 125, 145 lei

Jazz Night Out: Kurt Elling – Passion World, 5 martie, Sala Palatului

Americanul Kurt Elling concertează în premieră în România. De-a lungul carierei, a fost răsplătit cu un premiu Grammy și câte o nominalizare pentru fiecare dintre cele zece albume ale sale. Line-up: Kurt Elling – voce, Gary Versace – pian, John McLean – chitară, Clark Sommers – bas, Bryan Carter – tobe. Preț bilete: 85, 125, 145 lei

Lamb, 7 martie, Club Control

Concertul Lamb face parte din turneul de promovare a celui de-al șaselea material de studio pe care englezii l-au lansat în toamna anului 2014, Backspace Unwind. Preț bilete: 60 lei

Joaquín Cortés, 15 martie, Sala Palatului

Celebrul dansator spaniol aduce la București spectacolul Gitano – alături de 8 dintre cei mai buni dansatori ai Spaniei, 2 dansatori de flamenco, 17 muzicieni și 8 vocaliști de flamenco – un spectacol îmbogățit cu uimitoare efecte audiovizuale.

José Feliciano, 16 martie, Sala Palatului

Despre José Feliciano sunt multe de spus, dar la fel de multe știute. Dacă vă surâde să petreceți o seară în compania chitarei sale clasice, pe ritmuri latin rock, gospel sau flamenco, mergeți la Sala Palatului. Preț bilete: 49 – 299 lei

Mariza, 24 martie, Sala Palatului

Pentru a doua oară în România, în decurs de un an, Mariza – una dintre reginele muzicii fado – revine într-un concert extraordinar. Preț bilete: 110, 140, 175, 220, 260 lei

BHW, 26 martie, Tribute Club

Pentru prima dată în turneu în Europa, un super grup format din Jennifer Batten (Michael Jackson, Jeff Beck) – chitară, Stu Hamm (Joe Satriani, Steve Vai) – bas, Chad Wackerman (Frank Zappa) – baterist și Nazzareno Zacconi (Bumblefoot) – chitară ritmică. Din setlist nu vor lipsi piese de pe albumele solo ale primilor trei, la care se adaugă piese Weather Report, Frank Zappa și câteva surprize. Preț bilete: 66, 77, 88 lei

Jazz Night Out: Oregon, 21 aprilie, Sala Radio

Ralph Towner – chitară, pian, Paul McCandless – oboi, instrumente de suflat, Glen Moore – bas și Mark Walker – tobe, percuții au concertat în săli precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și au lansat împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Preț bilete: 85, 125, 145 lei

Wovenhand, 26 aprilie, The Silver Church

În cadrul turneului european pentr promovarea celui mai recent album, Refractory Obdurate, grupul american ajunge și în România. Preț bilete: 60 lei  

Ane Brun, 10 mai, Sala Radio

Interpreta și compozitoarea norvegiană Ane Brun susține primul concert în București, la Sala Radio. Un concert solo însoțit de visuals, cu un playlist eclectic în care ar putea apărea cover-uri neașteptate după Bjork, Alphaville, Cindy Lauper sau PJ Harvey. Preț bilete: 95, 135, 175 lei

Selah Sue, 13 mai, Arenele Romane

Al doilea concert al cântăreței belgiene face parte din turneul de promovare a albumului cu numărul doi, Reason. Preț bilete: 120, 150 lei

Yngwie Malmsteen, 13 mai, Sala Palatului

Un adevărat inovator al chitarei electrice și cel care a rescris cartea chitariştilor heavy metal prin tehnica şi compoziţiile sale în stil baroc, Yngwie Malmsteen soseşte pentru prima oară în România. Preț bilete: 59 - 359 lei

Romanian Rock Meeting 2015, 15 mai, Arenele Romane

A treia ediție a Romanian Rock Meeting are cap de afiș trupa germană Blind Guardian. În curând vor fi confirmate alte  nume. Preț bilete: de la 87 lei

Roxette, 17 mai, Arenele Romane

Al treilea show Roxette în România va fi, cel mai probabil, la fel de reușit ca primele două (București, 2011, și Cluj-Napoca, 2012). Concertul face parte din The 30th Anniversary Tour, iar biletele costă între 145 și 295 de lei.  

OneRepublic, 4 iunie, Arenele Romane

Una dintre trupele „pe val” care va vizita Bucureștiul în 2015, OneRepublic se adresează celor amatori de pop-rock. Americanii își promovează albumul Native. Preț bilete: 185 – 235 lei

Electric Castle, 25 - 28 iunie, Bonțida (Banffy Castle)

A treia ediție a festivalului are cap de afiș grupul Fatboy Slim. Alte nume anunțate de organizatori: Parov Stelar, The Cat Empire, Nouvelle Vague, Netsky Live, Guts și Subfocus. Preț abonamente: 229 lei (până la 4 februarie), 319 lei (după 4 februarie) 

Godsmack, 27 iunie, Arenele Romane

Mult așteptata Godsmack are, de asemenea, un album nou de promovat, 1000hp. Biletele s-au pus deja în vânzare și costă: 125 lei (până la 26 ianuarie 2015), 145 lei (până la 26 iunie) și 160 lei (în ziua evenimentului)

Toto, 27 iunie, Sala Palatului

Dacă nu vă doriți prea mult să vedeți Godsmack, în aceeași seară există alternativa pop-rock-progressive Toto. Preț bilete: 122 – 450 lei

Slash ft. Myles Kennedy and The Conspirators, 28 iunie, Arenele Romane

Proiectul muzical se află pentru a doua oară în România, după ce în 2013 a urcat pe scena Sălii Palatului. Preț bilete: 120, 200 și 300 lei

Jazz Night Out: Hiromi - The Trio Project, 30 iunie, Sala Radio

Pianista Hiromi Uehara, alături de basistul Anthony Jackson și bateristul Simon Phillips, concertează din nou la București, după ce - în urmă cu trei ani - prima apariție pe scena bucureșteană a avut loc cu casa închisă. Preț bilete: 95, 135, 155 lei

 

Shine Festival II, 4 – 5 iulie, Arenele Romane

A doua ediție a festivalului Shine a anunțat deja cinci nume care vor concerta pe scena Arenelor Romane: Triggerfinger (Belgia), în premieră în România, și trupele autohtone Șuie Paparude, Coma, Grimus și Toulouse Lautrec.
Preț bilete: primele 300 abonamente – 34 lei (acces general) și 49 lei (golden circle); până la data de 1 martie 2015, acestea vor costa 39 lei (acces general) si 54 lei (golden circle); pânăa la data de 4 iulie: 44 lei (acces general) si 59 lei (golden circle) pana la 4 iulie; la intrare, în zilele festivalului, prețul acestora va fi de 50 lei (acces general) si 70 lei (golden circle)

I Am The Rocker, 4-5 iulie, Romexpo

Dream Theater, Black Star Riders și Carcass sunt primele nume confirmate pentru ediția pilot a festivalului I Am The Rocker. Preț abonamente: 220, 250 lei

Robbie Williams, 17 iulie, București, Piața Constituției

Concertul face parte din turneul greatest hits Let Me Entertain You. Preț bilete: 189, 465, 573, 681 lei

Beth Hart, 21 iulie, Sala Palatului

Preț bilete: 120, 270 lei

ARTmania Festival, 26 iulie – 2 august, Sibiu

Organizatorii evenimentului de la Sibiu au anunțat, deocamdată, două nume pentru ediția de anul acesta: Crematory și Anathema. Preț bilete: 75 lei (full pass)

Black Label Society, 27 iulie, Arenele Romane

La mijlocul verii, pentru a doua oară la București în formula completă, BLS! Formația lui Zakk Wylde prezintă Catacombs of the Black Vatican. Preț bilete: 126, 156, 176 lei

Korn, 3 august, Arenele Romane

Opening acts: DJ Hefe, Implant Pentru Refuz, Coma și Point Blank. Preț bilete: 160, 180, 200 lei

Rockstadt Extreme Fest III, 12 – 15 august, Râșnov

Ajuns la a treia ediție, Rockstadt Extreme Fest a anunțat deja o parte dintre trupele care vor urca pe scenă și prețul abonamentelor.
LINE-UP: At The Gates | Ensiferum | Kataklysm | Carnifex | Enslaved | White Walls | Taake | Cattle Decapitation | Vulture Industries | Suicidal Angels | Downfall Of Gaia | Harakiri For The Sky | Krisiun | Be`lakor | Jinjer | Tacit Fury | Fleshworld | Mindthreat | Caronte | Dirty Shirt | Abigail | Tiarra | Holy Motors | Transcealta | Pinholes | Scars Of A Story | Crimena | Clitgore & more TBA
Prețul abonamentelor: până la 15 februarie = 130 lei, 16 februarie - 12 iulie = 160 lei, 13 iulie și în perioada festivalului = 200 lei. Categoria VIP BACKSTAGE = 300 lei, ce include sesiune meet and greet 

Festivalul Gerorge Enescu, 30 august – 20 septembrie, Sala Palatului

A XXII-a ediție a Festivalului George Enescu anunță 58 de concerte în săli, precum și multe alte evenimente în aer liber, în cadrul Pieței Festivalului, care se va desfășura între 3 și 20 septembrie, precum și a Bucureștiului Creativ. Preț abonamente. 170 – 2200 lei 

tba