[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Aura Clara Marinescu publicat la: 15/03/2012

Muzeul Copilăriei: Primul episod dintr-o serie de 7

Muzeul Copilăriei: Primul episod dintr-o serie de 7

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a prezentat aseară, 14 martie, la Sala Irina Nicolau, prima expoziție din cele 7 câte vor fi organizate în cadrul Muzeului Copilăriei.

Prima expoziție este dispusă în trei săli, la MȚR: „De unde vin copiii”, „Înainte de naștere, botezul” și „Unde se duc copiii”. Vor urma alte 6 serii de expoziții de-a lungul anului. Fiecare va putea fi vizitată timp de o lună, iar la final, cei care nu au ajuns la muzeu se vor putea plimba doar online prin Muzeul Copilăriei. Așa că, până în 15 aprilie faceți un drum la Muzeul Țăranului Român! Merită!

Prima viitoare sală de muzeu este intitulată Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh. De la întrebarea „De unde vin copiii?”, până la ce se petrece cu ei după moarte, de la practici magice de întâmpinare şi menire până la ceremonia botezului, de la căutări incitante – cum ar fi cea a unui echivalent rural al biberonului, până la descoperiri nesperate – cum ar fi cele câteva vechi mărturii de botez boieresc-urbane, parcursul expoziţiei va fi cu siguranţă palpitant, atât pentru copii (care se vor bucura şi de un atelier surpriză), cât şi pentru părinţi, educatori, etnologi şi bunici.

„Prin aceste expoziții pas cu pas veți avea șansa să fiți martori la facerea muzeului virtual, și chiar să participați. Sunteți singurii care vedeți în carne și oase viitorul muzeu”, au fost cuvintele lui Virgil Nițulescu, director al Muzeului Național al Țăranului Român.

„Nu veniți la aceste expoziții neapărat să vedeți ceva jucăuș. Pe lângă rămășițe de credință veți găsi și momente dramatice”, a spus la vernisaj Ioana Popescu, coordonator proiect.

 

Citiţi continuarea în numărul din aprilie al revistei BeWhere!