Anchetă despre Basarabia

Impresionant susţinută actoriceşte în cea mai mare parte (Snejana Puică, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu şi Irina Vacarciuc), simplu şi inteligent structurată regizoral, montarea Luminiţei Ţîcu reuşeşte să se impună dincolo de contextul social din care s-a născut ideea acestui proiect.

Gândit într-un naturalism extrem, apropiat esteticii urâtului, din care se naşte o reacţia autentică, dar stilizat prin elemente-simboluri, Casa M. se poate juca oriunde, fără riscul de a fi datat geografic, pentru că vorbeşte despre dramele unor femei, mai mult decât despre nişte cazuri din Moldova.

Pedalarea în gol a unei biciclete, la începutul şi sfârşitul reprezentaţiei, este o invitaţie pe un drum care pare să ducă în acelaşi loc al nemişcării. Eforturile sunt în zadar, realitatea nu poate fi schimbată sub nicio formă, obişnuinţa şi lipsa oricărei reacţii pe care le impune lumea rural-tradiţionalistă nasc tragedii.

Consecinţele sunt anihilarea unor destine sau o crimă cu sânge rece, amândouă la fel de grave. Gândite secvenţial şi legate prin detalii (mizerie, violenţă, rahat), sparte de un refren cu poezioare din folclorul copiilor, poveştile clocotesc de o suferinţă reală. Casa M. impresionează prin sinceritatea adusă de actriţe pe scenă.