[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 8/09/2017

Prima premieră a Teatrului Național din această stagiune - "UFO", după Ivan Vyrypaev, în regia lui Bobi Pricop

Prima premieră a Teatrului Național din această stagiune -

După succesul multipremiatului spectacol „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, după Mark Haddon, regizorul Bobi Pricop revine la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București și lansează, în premieră națională, „UFO”, după piesa scrisă de rusul Ivan Vyrypaev.

Din distribuție fac parte Ada Galeș, Istvan Teglaș, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu și Ion Caramitru.

Folosind proiecții simultane pe suprafețe diferite, medii virtuale 3D (construite de Paul Spike), live-video (coordonat de Tudor Panduru), o construcție sceno-tehnică inventivă (Paul Popescu și Mizdan) și muzica originală a lui Alexei Țurcan, spectacolul „UFO” spune poveștile unor oameni care au avut contact cu civilizații extraterestre.

Mărturisirile acestor întâmplări sunt tratate cu limpezime, autenticitate și umor, îmbinând adevăruri virtuale cu revelații practice și devenind astfel spectacolul surprinzător al întâlnirii dintre tehnologie și emoție, dintre artă și programare digitală, dintre inovațiile care reconstruiesc teatrul și adevărurile care l-au definit dintotdeauna.

Mecanismele de storytelling folosite în spectacol sunt bazate pe tehnologii de nouă generație integrate într-o dramaturgie a firescului, într-o instalație artistică hi-tech a emoțiilor exprimate pe mai multe planuri, la toate nivelurile de viață, percepție și realitate. 

Traducerea este semnată de Mașa Dinescu.

Primele reprezentaţii vor avea loc pe 15 şi 16 septembrie, de la ora 20.00, la Sala Pictura.

Premiera oficială va avea loc duminică, 17 septembrie, de la ora 20.00.

(Foto: Adi Bulboacă)