Arta viciului, viciul artei

Tema acestei ediții este legată mai mult de ideea de pasiune. Este vorba despre frământările și „căderile” fiecăruia în parte în lupta cu sine, cu munca (artistică sau nu) pe care o facem. 

Dacă ar fi să rezum cumva ideea acestui Cover Story, aș prefera să mă ajut de cuvintele lui Abraham Lincoln: 

„Experienţa mi-a confirmat că persoanele fără vicii au foarte puţine virtuţi”. 

Cred cu tărie că, mai ales în domeniul cultural, linia dintre pasiune și patimă este foarte subțire. Cu atât mai mult dacă vorbim despre actul creației. Când crezi foarte mult în ceea ce faci, poți cădea în păcatul vanității, al orgoliului. Și asta atrage după sine critici. Pe de altă parte, dacă temperezi aceste trăiri, dacă pui la îndoială câtuși de puțin munca pe care o faci (din modestie sau din alte motive), poți cădea în banal. Și riști ca „opera” ta să să fie una „oarecare”, să nu convingă.

Suntem atât de tentați uneori să judecăm aspru comportamente, decizii, atitudini (și dați-mi voie să mă refer tot la cultură). Și criticăm uitând adesea că scriitorii, artiștii, cei care-și prezintă lucrările publicului larg s-au judecat mai întâi pe ei înșiși. Și poate că au fost cei mai aprigi critici ai lor.

Suntem, din păcate, și mai tentați să amestecăm lucrurile. Contează prea puțin cine e omul din spatele actului artistic în momentul îi care judecăm creația. Ne interesează (sau așa ar trebui) doar trăsăturile artistului, ideile și modul în care alege să și le exprime. Ar trebui să ne raportăm doar la consecvența sa cu sine însuși și cu mesajul pe care îl transmite.

Cred, într-adevăr, că artiștii sunt mai predispuși să „cadă în păcat”. Dar și căderea asta are farmecul ei artistic. Până la urmă cu toții avem pasiuni care ne macină, cu toții facem excese, suntem orgolioși și viciați. Însă nu oricine poate să le cultive într-un scop nobil. Nu oricine își poate purta cu eleganță viciul. Nu mulți dintre noi au darul de a fi „păcătoși” valoroși.

În fața acestor pătimași autentici mă înclin.