Expoziţie - Roma văzută cu ochii şi Roma inventată

... Războaiele creează Muzeele, Roma văzută cu ochii şi Roma inventată (Galeria Recycle Nest), nu pare a fi decât o întâmplare, dictată de experienţa personală a artiştilor (o preumblare la Roma). Ceea ce pare, de fapt, să-i intereseze mai mult pe aceştia este modul în care ne raportăm astăzi la ruine. Ceea ce denunţă expoziţia este, în fapt, perspectiva turistică mondializată asupra ruinelor antice, o perspectivă generalizată ce riscă să adopte poziţia de metodă a istoriei artei.

Şi-atunci, provocarea lansată de Ion Grigorescu şi Bogdan Vlăduţă atât conceptului de ruină, cât şi contemporaneităţii propriu-zise este un soi de inversare a raportului adoraţiei. Ruine avem şi-n prezent, spun artiştii, din Ferentari, Bucureşti, şi până în Dar-ul-Aman, Kabul. Ruine la fel de nobile prin experienţa traumatică pe care o conservă în vintrele lor şi la fel de măreţe pentru misiunea cu care fuseseră investite. Chiar e nevoie de un război pentru a le preface în muzeu? Cu alte cuvinte, muzealitatea este chiar o condiţie primordială pentru a deschide ochii la ce e în jurul nostru? I-am adresat acestea şi alte câteva întrebări lui Bogdan Vlăduţă.De ce războaiele? De ce muzeele?

E un lucru clar că îmi place să observ contextele lucrurilor, casa în care locuiesc, subiectele mele pictate. De pildă, ochiul unui pictor vede altfel decât al unui om deprins cu judecăţi obişnuite. Peste tot sunt lucruri de valorificat, chiar şi acolo unde convenţia reclamă urâciune sau alte vicii. La Roma, preferăm locurile neumblate şi ruinele care scapă grijii arheologilor. Roma trebuie să moară!! spuneam într-o expoziţie trecută. Moartea văzută ca parte a întregului care asumă şi viaţa din lucruri. De pildă, tot la Roma, mă dezgustau episcopii îmbălsămaţi şi închipuiţi ca nişte păpuşi fardate, cu pielea bine întinsă şi unghiile curate. Sigur miroseau a parfum, după cuşca din sticlă. Eu prefer morţii cu viermi sau moaştele care dau fiori. Pe aici se insinuează şi războaiele din istoria noastră. În expoziţie fac o punte între entităţile arheologice romane şi ruinele Bucureştilor, dar trimit şi la Dar-ul-Aman din Kabul. Ruina palatului regal afgan îmi place enorm, îmi aduce aminte de Isola Sacra şi Domus Aurea ale lui Nero.

Bucureştii au şi ei ruinele în care trăim sau umblăm, zilnic. Le detestăm precum chipul morţilor despre care vorbesc şi nu vrem să le locuim. Uităm repede că ele se strâng în pinacotecile istoriei ca martori fără de care am fi săraci. Ca pictor, îmi plac formele lor, pe care le reprezint în foi de tablă sau picturi cu doi termeni de culoare. Constituie un subiect „gras” pentru pictura mea, tocmai pentru că apar ca nişte copii orfani de care nu se mai îngrijeşte nimeni.În cea de-a doua expoziţie am publicat, împreună cu Ion Grigorescu, o carte despre Roma asemeni unui „tratat de pictură renascentist” (citatul îi aparţine lui Ion Grigorescu).

Sunt scrierile mele despre Roma apărute în forma imagistică dorită de Ion Grigorescu, cu fotografii din cărţi de pictură, cu pictura mea şi cu imagini făcute de dumnealui, atunci când am fost împreună în urbe. Cartea apare şi ca o datorie adusă acelor descoperiri personale şi plimbărilor noastre îndelungi prin oraş. 

War makes Museums, la a doua expoziţie, artişti: Ion Grigorescu, Bogdan Vlăduţă, Galeria Recycle Nest, Icoanei 17, până pe 25.04