Radiografia orașului-monstru

Acestea constituie retorica definitorie în piesa lui Friedrich Dürrenmatt, Vizita bătrânei doamne (1956), montată de Alexander Morfov la TNB. Reîntoarsă acasă, într-o localitate falită, miliardara Klara Zachanassian (Maia Morgenstern) oferă o donaţie generoasă oraşului, punând o condiţie: crima, uciderea fostului său iubit (Mircea Rusu), care a abandonat-o în tinereţe. Fiecare tabără are argumentele ei şi se manipulează reciproc, dar întrebarea e una singură: vor ucide sau nu consătenii Klarei?

Tema umanităţii degradabile a fost preluată şi reinterpretată, cele mai elocvente exemple fiind Dogville al lui Lars von Trier şi Panglica Albă al lui Michael Haneke, două viziuni sumbre asupra monstruozităţii colective gratuite. Dacă în ecuaţie intră şi banii, degradarea umană se accelerează. Sigur, crima cerută e motivată, răul e generat de un altul, dar ceea ce lipseşte din această escaladare perversă a binomului victimă – călău este iertarea. Nimeni nu acceptă măsura corectă a dreptăţii.

Alexander Morfov orchestrează la nivel simfonic acest proces al revelării abjectului, respectând indicaţia autorului: „zugrăvesc oameni, nu marionete”. Regizorul creează o lume în carnalitatea ei, un personaj colectiv numeros, intermezzouri de atmosferă cu elemente operetistice. Cei doi orbi, Koby şi Loby, descind din vodevil, dar au în spate o poveste tragică.

Spectacolul are amploarea unei epopei cinematografice cu scene multiperspectivate (prim-plan cu interiorul unui magazin, iar pe fereastră se vede forfota străzii – şi aceasta este doar o parte din scenă). Meritul revine scenografului Nicola Toromanov, care a reuşit să facă o calitate din imensitatea scenei mari a TNB (care a îngropat mulţi scenografi). Rama decorului este o gară cu piloni şi arcade filigranate (după modelul gării din Budapesta), care se transformă într-o catedrală sau – şi aici e genialitatea scenografică – în multiple spaţii supraetajate care urcă şi coboară, cu actori cu tot, din şi în pivniţa scenei.

O asemenea folosire ingenioasă şi totală a scenotehnicii nu s-a mai văzut de la spectacolele lui V. I. Frunză, Ghetto şi Tamerlan cel Mare, dar la Vizita ..., spectaculosul tehnic este subordonat decorului ca ansamblu, aşa că ceea ce încântă nu este mecanica, ci senzaţia de panoramare cinematografică: locaţiile de joc se schimbă rapid, iar spaţiile au backgrounduri în adâncime.

Vizita... se construieşte pe două elemente: textul, o parabolă cinică despre pierderea umanităţii, şi scenografia, o construcţie modulară narativă care reconfigurează inteligent una dintre cele mai dificile scene de teatru. // Oana Stoica

Vizita bătrânei doamne,
TNB, Sala Mare, Bd. Nicolae Bălcescu 2, 
021.314.71.71