
Concert Accept la Bucureşti, pe 21 octombrie
Pionierii metal-ului german, trupa Accept, vor susţine un concert extraordinar la Bucureşti, pe 21 octombrie, la Jukebox Venue.
Accept este în prezent în turneul de promovare al celui mai recent album, Stalingrad. Lansarea noului material discografic a avut loc pe 6 aprilie.
Înfiinţată la începutul anilor ’70, Accept a avut şi un rol important în popularizarea speed metal-ului şi trash metal-ului. Componenţă: Wolf Hoffman (chitară), Peter Baltes (bass), Mark Tornillo (voce), Herman Frank (chitară) şi Stefan Schwarzmann (tobe).
Biletele s-au pus în vânzare prin reţeaua Eventim (magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti), la Sala Palatului şi online pe eventim.ro.