Cele patru statui vor fi mutate înapoi în Piaţa Universităţii

Sâmbătă, de la ora 5:30, va începe operaţiunea de reamplasare în Piaţa Universităţii a statuilor lui Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr, Spiru Haret şi Ion Heliade Rădulescu.
Statuile au stat în ultimul timp în Parcul Izvor, mutarea fiind necesară din cauza construirii unei parcări subterane în Piaţa Universităţii. Structura acesteia a fost terminată, iar în următoarele săptămâni se va lucra la finisajele interioare, rampele de acces şi amenajarea de suprafaţă.
Traseul urmat va fi strada Izvor – bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – bd. Unirii – bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii.
Din 5 mai, ora 00:00, până pe 6 mai ora 00:00, traficul rutier va fi restricţionat pe bd. Carol I şi Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi Calea Victoriei, pentru amplasarea unui utilaj agabaritic necesar reinstalării statuilor. În această perioadă, va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor RATB, dar traseul troleibuzelor din zona Piaţa Univesităţii va fi scurtat.